Fonduri Europene


Scurtă descriere a proiectului

Restaurarea și punerea în valoare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Flămânda

În data de 29.05.2026, a fost semnat Contractul de finanțare nr. 813 între Parohia Flămânda, în calitate de Beneficiar, și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, pentru finanțarea proiectului <<Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului cultural – Biserica Flămânda din municipiul Câmpulung, județul Argeș>>, cod SMIS 338533.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritatea 6: O regiune atractivă, și răspunde Obiectivului specific 5.2: Promovarea dezvoltării locale integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului durabil și a securității în alte zone decât cele urbane, fiind derulat în cadrul Apelului de proiecte PRSM/380/PRSM_P6/OP5/RSO5.2/PRSM_A40.

Locul de implementare al proiectului este municipiul Câmpulung, str. Flămânda, nr. 8, județul Argeș, pe o perioadă de 41 de luni, între 29.05.2026 și 28.10.2029.

Valoarea totală a proiectului este de 7.114.539,71 euro, din care:

  • Finanțare nerambursabilă: 6.924.773,79 euro, alcătuită din:
    • Bugetul UE: 5.886.057,72 euro;
    • Bugetul Național: 038.716,07 euro.
  • Contribuția beneficiarului: 765,92 euro.

Proiectul are ca obiectiv general susținerea dezvoltării durabile a municipiului Câmpulung și a județului Argeș, prin conservarea, restaurarea și promovarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Flămânda, contribuind la protejarea patrimoniului cultural, la sporirea atractivității turistice și la susținerea dezvoltării economice și sociale la nivel local și regional.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

  1. Conservarea și restaurarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Flămânda, în vederea protejării valorii sale istorice, arhitecturale și culturale, contribuind la păstrarea autenticității monumentului și a moștenirii culturale locale.
  2. Creșterea vizibilității și atractivității turistice a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” – Flămânda prin activități de promovare și valorificare turistică, contribuind la dezvoltarea turismului cultural și religios în municipiul Câmpulung și județul Argeș.

Prin implementarea proiectului se urmărește obținerea următoarelor rezultate:

  1. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Flămânda, situată în municipiul Câmpulung, județul Argeș, restaurată și consolidată, cu autenticitatea istorică și culturală conservată, având un aspect estetic îmbunătățit și adaptat cerințelor de protejare și valorificare durabilă.
  2. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Flămânda, valorificată turistic, cu vizibilitate sporită și o creștere anuală a numărului de vizitatori cu cel puțin 6,5%, contribuind la dezvoltarea turismului cultural și religios și la susținerea economiei locale.

Impactul proiectului: Proiectul contribuie la protejarea și valorificarea patrimoniului cultural, la dezvoltarea turismului durabil și la creșterea atractivității culturale și turistice a municipiului Câmpulung, a județului Argeș și a regiunii Sud-Muntenia.

Pentru informații detaliate despre Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, vă invităm să vizitați https://2021-2027.adrmuntenia.ro/, iar despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, puteți accesa https://mfe.gov.ro/.